UTA vrea să fure locul lui Poli!** Planul arădenilor pentru promovare

Redactor:
Radu Faur
UTA vrea să fure locul lui Poli!** Planul arădenilor pentru promovare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arădenii au ca obiectiv poziția a treia, pentru a promova în prima ligă dacă rivalii lor de la Timișoara nu iau licența.

Timișorenii mai au de așteptat până când Marian Iancu va rezolva problema divizării, aceasta fiind condiția pusă de autorități pentru a prelua clubul. Așadar, bănățenii tremură serios cu gândul că se apropie data de 31 martie. Dușmanii din Arad stau la cutie și par că și-au făcut însă mai bine temele, cel puțin pentru licențiere.

Sunt aproape sigur că vom lua licența. Chiar dacă nu promovăm anul ăsta, măcar ne pregătim pentru anul viitor. Pentru suporteri, asta ar fi o dublă bucurie, noi să promovăm și Poli să rămână în «B»„, a declarat președintele UTA-ei, Giovanni Catanzariti.

„Nu sunt arădenii de vină”
Șeful galeriei lui Poli nu crede că timișorenii le vor purta pică arădenilor. „Normal că ar fi o mare dezamăgire pentru noi, iar vina conducerii clubului și a autorităților ar fi foarte mare. Dar faptul că intră UTA e o chestie de conjunctură. Nu s-ar schimba nimic în ceea ce privește rivalitatea noastră cu ei, pentru că nu ne fac ei nouă vreun rău„, a spus Sebastian Novovici.

Dan Proca, unul dintre liderii suporterilor arădeni, recunoaște că s-ar bucura ca UTA să urce în prima ligă și de pe locul trei. „Ideal ar fi să ajungem în Liga I pe forțele noastre. Dar ăsta e fotbalul românesc, nu se cer garanții înaintea sezonului, să se știe de la început pentru ce lupți. De aia trebuie schimbat sistemul. Indiferent cât de mult investesc, conducătorii de club rămân la mâna «împăraților» de la FRF și LPF„, a spus fanul arădean.

„Ne-am dori o promovare corectă, pe teren, dar asta nu înseamnă că sunt trist dacă UTA promovează de pe locul trei”
Dan Proca, reprezentant Suporter Club UTA

„Noi nu le dorim răul celor de la Poli, dar, dacă ei sau o altă echipă din prima ligă nu vor avea licență, ne-am bucura să le luăm noi locul”
Giovanni Catanzariti, președinte UTA Arad

2 puncte îi despart pe arădeni de poziția a treia a clasamentului Seriei a II-a din Liga secundă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×